Dragă Elena,

Sunt aici cu Camil la munte, numai noi doi și nu pot să’mi crez ochilor de atâta fericire. Știi bine că nu’mi prea place la munte de obicei că este aerul cesta parcă prea rarefiat, de m’apucă tusea una-două de sensibilă ce sunt. Dar acum stau și mă uit la Camil cum vorbește despre călătorii la capătul lumii astea pe care o știm noi, până la linia orizontului zice el. Și în spatele lui sunt munții, văile, cerul, totul de așa o frumusețe, tu, Leano că mă impresionează până la lacrimi.

Nu credeam că o să mai iubesc vreodat după ce îl pierdui pe Bebe în circunstanțele acelea tragice de care nu voi mai pomeni, dar iată că s’a ivit Camil și sunt din nou ferice precum numai în cărți citești. Te salută și el, deși știe că ești neîncrezătoare în ceea ce îl privește. Îmi povestește toate cele, de l’ascult cu gura căscată. Tatăl lui a fost prieten bun cu Petre Cristea, de care tu probabil că nu știi mai nimic,  bleguțo, dar a fost campion mondial la mașini la Montecarlo, în 1936 și tatăl lui Camil l’a cunoscut la Luna Sporturilor chiar aici la Sinaia. Da nici noi nici Camil nu eram născute pe atunci, erau alte vremi.

Te las, că trebuie să mergem în vizită la stațiunea zoologică, unde iară știe Camil al meu pe cineva de vază și vrea să mă prezinte.

Cu drag,
Catrina ta.

Draga mea prietenă de departe,

Iată că sunt şi mai departe de tine acum, dat fiind că mă aflu în celălalt capăt al ţării, tocmai la Timişoara. Am plecat, cum ţi-am spus, cu Marcel şi copiii, în vacanţă. Dar numai vacanţă nu e asta, cu Mihăiţă care îmi mănâncă zilele chiar mai rău decât Marcel.

Ne-am dus şi noi să vedem tramvaiul, şi Mihăiţă una-două a sărit pe linie, de mi-a stat inima în loc. Marcel nici n-a văzut, că el să uita la catedrală, dracu s-o ieie! Şi uite aşa mă plimb eu prin oraş, cu Brânduşa de o mână şi Mihăiţă de cealaltă, şi Marcel cu mâna-n buzunar!

Dar oraşul e tare mândru.  Şi oamenii sunt aşa gătiţi, de zici că merg la nuntă în fiecare zi. Un domn dichisit i-a dat o bomboană Brânduşei şi ea nici n-a mulţumit, de mi-a venit să intru în pământ de ruşine. Am scuturat-o să îi amintesc cele bune maniere, dar domnul acela mi-a zis că nu-i frumos să zdruncin copilul. Auzi tu! Dar ei cum educă plozii aici la Timişoara, Catrino? Îi pupă în frunte când le fac neajunsuri? Aşa ies ghiavoli de cei răsfăţaţi ca cela al Vioricăi.

Ce să-ţi mai spun, draga mea? Am fost şi-n parcuri mari, frumoase, cum n-avem noi la Galaţi, dar eu n-am prea avut linişte. Nu ştii tu, Catrino, dar când ai copii, nimica nu-ţi mai ticneşte. Ei, barem acum o să-i pot spune Vioricăi că şi eu am fost la Temeswar, cum se lăuda ea anul care-a trecut.

Of, de erai şi tu cu mine aicea, toate mi se păreau mai uşoare, scumpa mea. Te pup cu dor arzător.

P.S. Am pus ilustrată cu Piaţa Operei, vezi dară şi tramvaiul şi ce verde şi frumos e tot împrejur!

Braila 2009

Dragă şi veche prietenă de demult,

E aşa un frig de zici că venii iarna cea din urmă. Nu degeaba ştiam noi de mici copchii că astai zodia scorpiei cea mai cea, a dat aşa o lapuviţă de dimineaţă să nu dai un câne afar. O căzut guvernul, zici? Dar ce vreau eu să ştiu este, s’o ridicat între timp?

Cu tebeceul e mai bine, mulţumesc Leano că te îngrijeşti de sănătăţile mele, şi aşa la distanţă. Cum să uit eu de ziua ta, vai Doamne să’mi ierte păcatele nici când uita’voi de mine de tine tot nu oi uita.

Camil o fi ajuns s’o fi şi întors de la pol călare pe un pinguin, ce ştii tu. Că era brav şi om cu viziune, mult înaintea vremurilor lui. S’o întoarce el la mine Leano cum zisăşi tu în glumă dar te iertai.

Pierdui ieri episodul din Tânăr şi neliniştit, sper să nu se fi întâmplat prea multe că acum câteva luni când am fost la sanatoriu o săptămână întreagă nu ştiui nimica şi când mă întorsei numai era nimeni cu nimeni, iar se supăraseră Nichi şi Victur. Ce femeie oarbă Nichi aia, frumoasă foc n’am ce’i zice, dar cum să laşi să’ţi scape aşa un bărbat când el tocmai te mai şi iubeşte? Nu ştie unde îi e binele, pfiu. Şi iară mă duce gândul la Camil al meu, cu Victur semăna el, bată’l să’l bată.

Cu multă căldură, să avem o iarnă uşoară.

A ta,
Ecaterina.

Scumpa mea,

Îţi scriu cu amărăciune, căci tocmai ce m-a mâhnit Marcel. Eu nu ştiu cum de m-am măritat eu cu aşa om încuiat şi simţitor ca un pietroi, spune şi tu! Iaca i-a venit bunul gând să ieie bilete la teatru pentru onomastica mea, dar a trebuit să mă învrăjbească până la urmă, după bunul său obicei.

A fost o piesă bună, “Îmblânzirea scorpiei”, de Shakespear, care ştii cât de mult ne plăcea nouă în tinereţile noastre. Nu ştiu dacă ai citit tu, dar e cu o femeie deşteaptă, care nu umblă după măritiş că i-e lehamite. Ş-apoi nu ştiu cum îi ia ghiavolul minţile că se ia cu un hăndrălău care-şi face batjocură de ia de mai mare ruşinea, ducă-se pe pustii! Alţii mai erau, flăcăi buni, nu de aruncat, dar ea pe-acela îl vroia, aşa ca tine cu Camil al tău, că nici tu n-ai fost întreagă, nu te supăra că-ţi spun. Doar era şi băietul cela la locul lui, Mihai, care de când îţi tot făcea curte, săracul, dar tu nu ai vrut şi pace.

În tot cazul, frumoasă piesă, am şi plâns puţintel, şi doar ştii că eu nu prea am slăbiciuni din acestea.  Zice c-a loat premii mari pi la festivaluri, dar Marcel a vrut pe la jumătate noi să plecăm acasă, că ce e cu netrebniciile aieste. Că el dacă ştia, nu loa bilete nici să-l pici cu ceară. El, care e telectual, învăţător! Auzi tu! Bineînţăles că l-am certat acolo, de faţă cu toată lumea şi i-am spus că e necultivat. A plecat acasă inervat şi nu ne mai vorbim de două zile. Mi se rupe inima, Catrino, zău! Nu-l mai suport în casă. Acum că nu mai sunt nici copiii cu noi, e tot mai greu să sufăr traiul cu el, om aşa ursuz eu n-am văzut.

Destul de-acum cu aistea, că doar nu am ajuns eu, acum la bătrâneţe, să scriu scrisori de cele pătate cu lacrimi. Dar a trebuit să-mi vărs amarul, ca dacă nici ţie nu pot să-ţi spui, atunci cui?

Uneori mă gândesc că ţie mai bine ţie singură aşa cum eşti. Păcat numai că n-ai apucat să faci şi tu vreun copil măcar, înainte să moară săracu’ Dumitru. Copiii ăştea îmi sunt singura alinare, atunci când nu sunt smintiţi şi ei. Ti strâng şi te iubesc,

Leana ta.

P.S. Ce mai e nou la Perpessicius? Ai primit orele celea în plus?

P.P.S. Vederea e cu teatrul de comedie, unde-am fost cu Marcel de mi-a mâncat zilele. Nici nu mi-a venit s-o mai pun în plic.

Dragă Elena,

A fost cutremur! Ce năpastă a naturii ne năpăstuieşte, tu, Leano, cui i’om fi greşit noi stau să mă întreb. Bine că eu dormeam că avusesem teze multe de corectat de la copii şi ameţisem de atâtea greşeli ce făcuseră acolo şi prea mă dureau ochii să mai cetesc la lumânare. Am căzut de pe divan, Leano, şi am crezut că mă înghite pământul, ce sperietură groaznică am tras. Se scuturau dulapurile de cădeau toate farfuriile şi paharele, unul din alea bune de cristal era să’mi scoată ochii şi să’mi spargă capul şi mai multe nu. Nu ştiu cum am ieşit afar’ din casă că eu cred că am leşinat şi m’am trezit apoi aşa cum eram în veşmintele de noapte în mijlocul străzii de mă văzură toţii vecinii, mai mare ruşinea. Tanti Doiniţa de la 2 a murit, şi alţii pe care nu’i cunosc la faţă. Săraca Doiniţa, nu merita aşa o soartă, să moară strivită de şifonier. Prin oraş e mare dezastru, au demolat clădiri mari, care erau vai şi amar după marea scuturare. Perpessicius e închis deocamdată, nu ştiu ce să fac cu zilele mele, e aşa tristeţe peste tot zici că a venit sfârşitul lumii. Se zvoneşte că la Bucureşti cutremurul ăsta a avut şi mai multe grade, vreo 10, ceea ce este foarte mult pe scara cutremurelor.

Tu cum eşti Leano? Sper că trăieşti şi tu şi toţi ai tăi!

Cu frica’n sân,
Catrina cea norocoasă că trăieşte.

Ilustrată cu tramvai, deşi nu mai funcţionează de câteva zile.

Elena dragă,

Iată’mă ajunsă la odihnă la Predeal, la sanatoriul de nevroze. Acuma nu te speria, eu nu cred chiar să am aşa ceva, dar nu am mai găsit loc liber în altă parte. Aşadar nu ştiu cât m’ajută pe mine toate tratamentele astea, dar sunt prea bucuroasă să pot vorbi cu cineva care să mă şi asculte preţ de câteva ore în fiecare zi. Mă uit mult la televizor aici cu ceilalţi. Am văzut în reluare pe TVR gala eurovizion din străinătate. Şi era şi’un românel de al nostru, şi ce băiet gigea şi ce melodie tare frumoasă cu norii a cântat el. În rest, toate ziua fac pasienţe şi citesc Mătase franţuză de Sandra Brown. Femeie bătrână şi bleagă, o să spui tu. Bineînţeles că m’am gândit la Camil, pe unde o mai fi dacă mai trăieşte. Ieri mi’a dat şi o lacrimă când îi povesteam fetei ăleia drăguţe care trebuie să vorbească cu mine despre trista mea poveste de dragoste.

Tu mi’eşti cea mai dragă de pe lume, am aflat tot vorbind cu fata ceea. Te îmbrăţişez.

Ecaterina ta.

Nu te speria, că nu e zăpadă aici ca în ilustrată, vremea e frumoasă şi e soare la sanatoriul de pe Valea Râşnoavei.

Dragă Cati,

Crăciun fericit! Sper să îţi aducă moş Crăciun rochiţa ceia pe care ţio doreşti. Şi mie mi-a loat mama, dar cu dantelă. Acuma am cerut păpuşă, dar mama zice că moşul poate nu vine anul ăsta, că e bolvan bolnav.

Şi mie mie foarte foarte dor de tine şi tot îmi amintesc cum stam pe margina şinei să facem cu mâna la tren. Mâne dacă aş putea,  maş m-aş duce la Ianca. M-am obişnuit la Galaţi, dar fără tine totul e trist. Copiide la şcoală sunt ţâfnoşi şi încrezuţi nu le ajungi cu prătiprăjina la nas. Şi dacă le zic de Ianca râd de mine.

Crăcun fericit încă o dată!

Şi ca semn că te iubesc,

Colo jos mă iscălesc!

Prietena ta penntru todeauna Nuţi

Mă şi sfiesc a’ţi scrie, pentru că iată, iară am veşti apăsătoare. Închipuie’ţi tu, scumpă pretenă, că după cincisprezece ani de trudă a intelectului desfăşurând pentru copii de şcoală tainele matematicii, ceştia închid liceul pedagogic. Le’am pierdut şi şirul copileţilor mici şi mari, sluţi sau chipoşi, nătângi sau pricopsiţi, pe care i’am iniţiat ca o mamă la teoremele lui Pascal, Brianşon, Lagranj, Pitagora, Tales, la radicali, integrale, derivate, logaritmi, calcul diferenţial, ecuaţii de gradul 2, tabla înmulţirii, numere complexe, formule de calcul algebric prescurtat, funcţii liniare, exponenţiale şi giuvaerul tuturor matematicilor, formula lui Euler, pe care o visam eu noaptea după ce mi’a murit primul bărbat şi care m’a ţinut cu picioarele pe pământ în momentele alea de mare tulburare sufletească. Eu care nu am plozi de ai mei, eu sunt mama eroină, tu, Leano, căci am crescut mai mulţi copii decât visează toate femeile de pe lume să nască, şi i’am odrăslit să le meargă minţile, nu alta. Dar ce folos, tu, ce folos, că cică nu mai e nevoie să’i învăţ matematici, să’i învăţ altceva dacă mai vreau să’i învăţ şi în altă parte, auzi, că D. P. Perpessicius închide porţile şi din septembre nu o să mai fiu din zori şi până seara pe Aleea Învăţătorilor numărul 4. Unde o să fiu, Leano, zău că nu ştiu, dar o să aibe tovarăşii grije de mine care am servit toată viaţa patriei socialiste.

Nădăjuiesc că tu ai zile mai bune, cum ai avut întotdeauna, Nuţi, chiar dacă te cam rupe spinarea. Şi pe mine reumatismele, stai liniştită, mai ales acum că a venit primăvara, trebuie să iau iară calea sanatoriului după ce m’oi linişti. Cum sunt toţi ai tăi?

Cu multă dragoste, pentru că prietenia este bunul cel mai de preţ în aceste vremuri de restrişte,
Ecaterina.

Drăguţă,

Eu nu ştiu la ce te-ai dus pe litoral ca să-ţi faci sânge rău. Da şi dacă eşti singură ce? Nu poţi sta la soare, tu? Ce crezi? Că eu când am fost cu Marcel am fost tare ferice? Aoleu, păi a stat Marcel al meu să beie bere cu un coleg de şcoală o noapte întreagă, de mai că îmi venea să te suduiesc că aşa loază mi-ai făcut cunoscută! Am şi zis că de veneam singură mai voioasă eram.

Cât dinspre partea lui Camil, ştii bine că eu ţi-am zis, Catrino, nu-ţi lua bărbat mai frumos ca tine, că bărbatul nu trebuieşte să fie mai frumos ca muierea. Ţi-am zis, dară tu în veci nu ai ascultat ce te-am sfătuit. Că doară nu de rău te sfătuiam eu, draga mea dragă…Poate de-acum de ţi-a veni mintea la cap, deşi nu trag nădejde. În orişice caz, tu ştii cât de mult eu te iubesc şi n-o să te las niciodată, bleguţa mea.

P.S. Mulţumesc de felicitări, deja a zis învăţătoarea de Brânduşa mea că e tare dibace. Nu ca neghiobul cela al Vioricăi, pe care îl răsfaţă mă-sa de zici că e Dumnezeu tatăl.